Capitala accidentelor auto. Avem printre cele mai periculoase străzi din UE
INS: 3.267 de accidente auto s-au produs anul trecut în București.
Salut! Recent am citit că, în Helsinki, nu a mai fost înregistrat niciun deces cauzat de accidente rutiere. Așa că m-am gândit să scriu în această ediție #Bucuresti despre cât de periculoase sunt străzile din Capitală. România este în continuare pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul deceselor provocate de accidente rutiere, iar Bucureștiul nu face notă discordantă.
În 2024 s-au produs peste 3.000 de accidente în București
Nu avem foarte multe date oficiale privind accidentele din București. De exemplu, știm că anul trecut au fost înregistrate 3.267 de accidente în Capitală, dar nu știm câți oameni și-au pierdut viața. Cea mai recentă statistică în acest sens datează din 2023: în acel an au murit 42 de bucureșteni în accidente rutiere. Majoritatea pietoni și bicicliști, potrivit Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD).
Bucureștiul este, de departe, orașul din România cu cele mai multe accidente rutiere. Avem și cele mai multe mașini. Buletinul siguranței rutiere publicat de Poliția Română, în 2023, arată că, la acel moment, în București existau 742 de mașini la fiecare 1.000 de locuitori.
Numărul total al autoturismelor ar fi acum de aproape 1,7 milioane. Aproape 16% dintre mașinile înmatriculate în România se află în București.
O prognoză publicată anul trecut de Primăria Capitalei arată că, în 2035, vom ajunge să avem 900 de mașini la fiecare 1.000 de locuitori. Prin comparație, în județul Cluj există 468 de autoturisme la mia de locuitori.
În clasamentul accidentelor, Capitala e urmată de județul Iași. Aici au fost înregistrate anul trecut 1.389 de accidente rutiere, în urma cărora și-au pierdut viața 56 de persoane. În județul Iași există doar 313 autoturisme la mia de locuitori, însă aici multe accidente sunt provocate și de șoferi din alte părți ale țării.
Datele Poliției arată că viteza excesivă este principala cauză a accidentelor rutiere în România. Podiumul este completat de neacordarea priorității vehiculelor și apoi a pietonilor și bicicliștilor. În plus, Poliția atrage atenția că, în multe dintre accidentele grave, sunt implicați șoferi aflați sub influența alcoolului.
Avem cele mai periculoase drumuri din Uniunea Europeană
Potrivit Eurostat, România și Bulgaria sunt astăzi țările din Uniunea Europeană cu cele mai multe decese cauzate de accidente rutiere. În 2023, rata mortalității era de 81 de persoane la 1 milion de locuitori. Atât la noi, cât și la vecinii bulgari. În comparație, în Ungaria acest indice este sub 50.
Media europeană este de 46 de persoane la 1 milion de locuitori. Suedia are cele mai puține decese la acest capitol, doar 22 la 1 milion de locuitori.
O altă problemă este starea tehnică a mașinilor. Potrivit Digi24, în 2021 doar cinci milioane dintre cele opt milioane de autoturisme înmatriculate în România aveau Inspecția Tehnică Periodică (ITP) valabilă.
Helsinki, niciun accident mortal în ultimele 12 luni
În 2023, peste 7.800 de oameni și-au pierdut viața în accidente rutiere produse în interiorul marilor orașe europene. Capitala Finlandei, Helsinki, nu a avut parte de niciun accident mortal în ultimele 12 luni. Deși s-au produs 277 de accidente, nimeni nu și-a pierdut viața.
La începutul anilor ’90, media anuală a deceselor în Helsinki era de aproape 30. Chiar dacă ne uităm la un oraș mult mai mic decât Bucureștiul, metodele folosite acolo pot fi adaptate și la noi. De exemplu, limita de viteză este de 30 km/h în jumătate din oraș. Și în București au început să apară zone cu viteze reduse, cum s-a întâmplat recent pe Calea Victoriei.
Alte măsuri luate în Helsinki includ instalarea de camere de supraveghere în trafic și dezvoltarea infrastructurii pentru bicicliști.
În 2018, Uniunea Europeană și-a propus ca, până în 2030, să reducă la jumătate numărul deceselor cauzate de accidente rutiere. Până în 2050, obiectivul este zero decese. Rămâne de văzut cum vor arăta statisticile din România în următorii ani.
În plus, o investigație Recorder a arătat cât de ușor este poți deveni instructor auto în marile orașe din România. Poți urmări materialul mai jos. Cam atât pentru azi, ne auzim joia viitoare!


